poezii diverse – Şi oare tot n-aţi înţeles…

Autor: Mihai Eminescu

Şi oare tot n-aţi înţeles
Cum nu mi-i lumea dragă,
Când cu nimic nu m-am ales
Din viaţa mea întreagă.
Când al meu suflet mistuit
De chin şi de părere
A fost un trist, necontenit
Prilej pentru durere.
Când fu menit ca pe pământ
Dorinţa să-l alunge
Dup-un noroc atât de sfânt
Cum nu se poate-ajunge.
E un miraj de necrezut
Pe-un orizon de stepe:
De al lui farmec străbătut
Eu tot nu-l pot pricepe.
El stăpâneşte amorţit
Pustiile uitării
Ca şi o stea din răsărit
Singurătatea mării.
Şi-l rog încet, îl rog pe veci
Ca să-mi asculte plânsul,
Când ale apei valuri reci
Călătoresc spre dânsul.
Atâtea blânde rugăminţi,
Atâtea calde şoapte,
Atâtea lacrimi fierbinţi
Vărsate zi şi noapte.
Le-am îndreptat despre apus
Durerea să-mi alunge,
Dar el se nalţă tot mai sus
Ca să nu-l pot ajunge.
Va fi în veci necunoscut,
Va fi în veci departe...
E steaua negrului trecut:
Iubirea fără de moarte,
Ce mărgineşte-n orizon
Şi ocean şi stepe
Ş-al cărui farmec monoton
Te-a învins fără a-l pricepe.
Căci a iubi fără să speri
De-a fi iubit vreodată:
E semnul vecinicei dureri
Ce cerul ţi-l arată.

Printeaza poezia

Articole recomandate