Autor: Mihai Eminescu
Să fie seara-n asfinţitŞi noaptea o să înceapă;
Răsară luna liniştit
Şi tremurând din apă;
Şi să împrăştie scântei
Cărărilor din crânguri,
În ploaia florilor de tei
Să stăm în umbră singuri.
Şi capul meu de griji plin
De braţul tău se culce
Sub raza ochiului senin
Şi negrăit de dulce,
Ca iar cuminte să mă fac,
Căci tu îmi prinzi tot gândul,
Ca cerul ce priveşte-n lac
Adâncu-i cuprinzându-l.
Cu farmecul luminii reci
Simţirile străbate-mi:
Revarsă linişte de veci
Pe noaptea mea de patimi
Şi de asupra mea rămâi
Durerile de-mi curmă
Şi fii iubirea mea dintâi
Şi visul meu din urmă.
Printeaza poezia