poezii diverse – Muieruşcă din Braşău

Autor: Vasile Alecsandri

Sub tufe de clocoţel
Zace-un tânăr voinicel,
Cu mândruţa lângă el.
"Scoală, scoală, măi bărbate,
Nu mai tot zace pe spate,
Că mi-am urât zilele
Mutând căpătâiele,
Când la cap, când în picioare,
Când la umbră, când la soare."
"Oh! dragă muierea mea!
Nu pot, nu pot, chiar d-aş vrea,
Boala mea nici că s-a duce
Până ce tu nu mi-i aduce
Mură-albastră şi amară,
Sloi de gheaţă-n miez de vară."
"Oh! drăguţ bărbatul meu,
Ajuta-ţi-ar Dumnezeu!
Eu toţi munţii am călcat,
Mură-albastră n-am aflat,
Sloi de gheaţă n-am găsit,
Că pământu-i încălzit."
"Muieruşcă din Braşău!
Mura albastră-i ochiul tău
Care mă ucide rău.
Sloi de gheaţă ne-topită
E chiar inima-ţi răcită
Şi de mine dezlipită!"

Printeaza poezia

Articole recomandate