Și de ce nu o să-i vezi niciodată, Enrico? Aceasta depinde numai de tine. Când vei sfârși clasa a IV-a, tu vei trece la gim-naziu și ei se vor face muncitori, dar poate să rămâneți multă vreme în același oraș. Și pentru ce nu v-ați mai vedea? Când vei fi la universitate sau la liceu, o să te duci să-i vezi în prăvăliile sau atelierele lor, și ce mult o să te bucuri când vei vedea pe tovarășii tăi din copilărie, bărbați, la lucru. Aș vrea să știu de ce nu te-ai duce pe la Coretti și pe la Precossi, oriunde s-ar afla ei? Ba o să te duci, o să petreci ceasuri întregi cu ei, și o să vezi, când vei începe a cunoaște viața și lumea, câte mai ai să înveți de la dânșii: lucruri pe care nimeni n-ar putea să ți le spună, asupra meșteșugului lor, asupra societății și țării tale.
Află deasemenea, că dacă nu vei păstra aceste prietenii, va fi greu să mai faci alte legături pe viitor; vreau să zic prietenii din afară de societatea din care faci parte și astfel o să trăiești numai într-o societate și omul care trăiește numai într-o societate, e ca cel care citește numai într-o carte. Hotărăște-te deci, chiar de pe acuma, să păstrezi pe prietenii tăi cei buni, chiar și după ce vă veți fi despărțit, să-i vezi pe ei mai cu drag, tocmai pentru că sunt fii de muncitori. Ascultă-mă bine: cei din clasele de sus sunt ofițerii: muncitorii sunt soldații muncii; dar în societate, ca și în armată, nu numai că sol-datul nu e mai prejos de ofițer, pentru că noblețea stă în valoarea omului, iar nu în rang; în muncă, iar nu în câștig; meritul soldatului și al muncitorului e chiar mult mai mare, fiindcă trag mai puțin profit din munca lor. Iubește dar și respectă, mai presus de toți, pe camarazii tăi, pe fii soldaților muncii; cinstește în ei ostenelile și jertfele părinților; disprețuiește deosebirile de soartă și de clasă, deosebiri după care numai oamenii de nimic își formează sentimentele și politețea lor; gândește-te că din vinele țăranilor și ale muncitorilor de prin ateliere a curs sângele binecuvântat care ne-a mântuit patria. Iubește pe Garrone, iubește pe Precossi, iubește pe Coretti, iubește pe Zidărașul tău: care ascund în piepturile lor de mici muncitori, inimi de prinți, și jură-ți ție însuți, că nici o schimbare a soartei nu va putea smulge aceste sfinte prietenii din copilărie, din inima ta. Jură-mi că dacă după patruzeci de ani, trecând pe la o stație de drum de fier, vei recunoaște sub hainele unui mașinist pe vechiul tău prieten, Garrone, cu obrazul înnegrit de fum... O! Nu, n-am nevoie să juri... sunt sigur că îl vei îmbrățișa chiar de vei fi senator al regatului.
Tatăl tău.
Află deasemenea, că dacă nu vei păstra aceste prietenii, va fi greu să mai faci alte legături pe viitor; vreau să zic prietenii din afară de societatea din care faci parte și astfel o să trăiești numai într-o societate și omul care trăiește numai într-o societate, e ca cel care citește numai într-o carte. Hotărăște-te deci, chiar de pe acuma, să păstrezi pe prietenii tăi cei buni, chiar și după ce vă veți fi despărțit, să-i vezi pe ei mai cu drag, tocmai pentru că sunt fii de muncitori. Ascultă-mă bine: cei din clasele de sus sunt ofițerii: muncitorii sunt soldații muncii; dar în societate, ca și în armată, nu numai că sol-datul nu e mai prejos de ofițer, pentru că noblețea stă în valoarea omului, iar nu în rang; în muncă, iar nu în câștig; meritul soldatului și al muncitorului e chiar mult mai mare, fiindcă trag mai puțin profit din munca lor. Iubește dar și respectă, mai presus de toți, pe camarazii tăi, pe fii soldaților muncii; cinstește în ei ostenelile și jertfele părinților; disprețuiește deosebirile de soartă și de clasă, deosebiri după care numai oamenii de nimic își formează sentimentele și politețea lor; gândește-te că din vinele țăranilor și ale muncitorilor de prin ateliere a curs sângele binecuvântat care ne-a mântuit patria. Iubește pe Garrone, iubește pe Precossi, iubește pe Coretti, iubește pe Zidărașul tău: care ascund în piepturile lor de mici muncitori, inimi de prinți, și jură-ți ție însuți, că nici o schimbare a soartei nu va putea smulge aceste sfinte prietenii din copilărie, din inima ta. Jură-mi că dacă după patruzeci de ani, trecând pe la o stație de drum de fier, vei recunoaște sub hainele unui mașinist pe vechiul tău prieten, Garrone, cu obrazul înnegrit de fum... O! Nu, n-am nevoie să juri... sunt sigur că îl vei îmbrățișa chiar de vei fi senator al regatului.
Tatăl tău.
Printeaza povestea