Autor: Dimitrie Bolintineanu
Spre tarmul ce se pierde in noapte si in ceataCurand o sa atinga a-l vieti-mi vas fragil.
Si ma intreb pe mine aici, in asta viata,
De cand traiesc in doruri la ce am fost util ?
Si sunt mai mult in lume ca umbra trecatoare
Ce-o lacrima arunca in cursu-i d-un minut,
Ce nici nu invaleste, nici da acestui soare
Mai multa stralucire, nici fermec mai placut ?
Ma-ntreb ce este oare a noastra misiune,
Noi, care-aici in viata n-avem decat o zi ?
Noi, ale cr fapte, tarana, fala, nume
Se spulbera in vanturi -nainte d-a luci ?
Cararea mea in lume se sterge de sub soare :
Amara calomnie paleste-al sau color.
Tot omul lasa-n urma-i ce lasa-o dulce floare :
Prefumul d-o secunda pe vantul trecator.
A unei soarte astfel, vai! uia durerea
Ce inimele nostre adapa cu venin
Necazul unei mume, ce si-a zbit placerea
Veghind cum se formeaza al ei prunc pentru chin ?
Acest argil molatec ce vantu-o sa rapeasca,
Ori merita onoarea sa poarte-n al sau san
O flacara de spirit, rasfrangere cereasca,
Ce ca unb asculta de lut ast crud stapan ?
Asa ma-ntreb si Domnul raspunde bland dorintii :
" Tot ce traieste-n lume are cuvant fund.
O floare sa fume in capistea fiintii,
O raza sa-aureasca abimul fara fund !
O lacrima s-aline un suflet in durere.
Siua sa fragide arsitele de zi,
Si tu s-aduni p-o frunte sarutul de placere.
O, muritor ! iubeste, ca maine vei pieri ! "
Din volumul " Reverii "
Printeaza poezia