povesti de citit Emil Garleanu – Trandafirul
povesti de citit
Dupa câteva zile trandafirul se mâhni:el se-mpodobea si oamenii îl despuiau. „Uite, îsi zicea, spinul de lânga mine ce înalt e, ce chipes, si nimeni nu-l atinge; si pe mine ma dezbraca toti de frumusetile mele“. Un sticlete, care tocmai atunci se asezase pe o creanga, îl deslusi: „Cum sa se atinga cineva de spin, când tot e îmbracat de ghimpi!“ Atunci trandafirul se uita si vazu, ca-ntr-adevar, spinul avea ghimpi.
Si nu mai pregeta: se ruga îndata lui Dumnezeu sa-l acopere si pe dânsul de ghimpi, ca sa-i pazeasca floarea. „Vezi, îsi zise atotstapânitorul era dat ca pe pamânt sa nu ramâna ceea ce numai în rai trebuia sa dainuiasca.“ Si, bucuros, îndata a facut un semn si tulpina lucie s-a acoperit de ghimpi. Dar trecstorii tot se opreau; si nu era unul care sa nu se repeada lacom, la floarea minunata. Deosebirea statea numai în aceea ca fiecare lasa si câte o bobita de sânge în vârful vreunui ghimpe. Iar din ghimpe sângele a patruns încetul cu încetul în tulpina, s-a ridicat pâna la boboci, si-ntr-o dimineata floarea trandafirului
se desfacu rosie, aprinsa, ca sângele. Spinul statea ursuz alaturi. Iar, de la o vreme, se trezi si-n dânsul pizma ca prea nu-l baga nimeni în seama. „Uite cum se închina toti trandafirului si mie nimeni“. Si se ruga de Dumnezeu sa-i schimbe si lui floarea, sa i-o faca rosie, batatoare la ochi ca a trandafirului.
Atunci Dumnezeu si-a zis: „Vesnic o sa se ia pe pamânt un lucru drept altul; caci numai eu pot sti ca ce am menit o data, asa dainuieste; oricum s-ar schimba fata, soarta ramâne aceeasi!“ A facut Dumnezeu un semn, si floarea spinului se facu rosie ca focul...
Si-au trecut mereu drumetii, si-au rupt într-una florile trandafirului, si nu s-au uitat la spin.