poezii diverse – Vulcan

poezii

Autor: Vasile Alecsandri

La gura Siretului,
Prin postul Sân-Petrului,
Ian, mări, că s-a ivit
Un caic lung, poleit,
Cu postav verde-nvelit.
Dar în el cine-mi era?
Era Suliman Aga
Cu cincizeci de ieniceri
Care poartă-n brâu hamgere.
Ei veneau încet, încet
De la Dunărea-n Siret,
Vadurile străbătând,
Malurile cercetând
De-un Vulcan, de-un căpitan,
Duşmanul lui Suliman.
Iată, mări, cum venea,
Că pe-un mal se întâlnea
Cu trei fete moldovene
Floricele dunărene,
Vorbitoare, cântătoare,
Şi de pânze înălbitoare.
"Bună vremea la trei fete!
De nu sunteţi voi şirete,
Spuneţi nouă de Vulcan,
Unde-i aprigul Bogdan?
Dacă-ţi spune voi cu drept,
Răsări v-ar flori la piept,
Flori cu faţă de bujori
Şi cu ochi de pruncuşori.
Lucrul vostru să sporească,
Pânzele să se-nălbească
Cum e coala de hârtie
Şi floarea de iasomie.
Iar de nu-ti grăi cu drept,
Arde v-ar dorul în piept,
Lucrul să nu vă sporească,
Pânzele să nu albească,
Ci la soare să-nnegrească
Şi la vânt să putrezească."
Cele fete moldovene
Floricele dunărene,
De la mal se depărtau
Şi din gură cuvântau:
"Atunce s-ajungeţi voi
Când îţi afla de la noi
Unde-i badea cel iubit
Şi de turci nebiruit!"
Turcii se posomorau,
Pe mal verde coborau
Şi de mers nu se opreau
Până ce-n cale nu zăreau
O sălcică rămurată
Pe-un izvor rece culcată;
Lângă salcie o bătrână
Cu trei caftane-ntr-o mână
De sânge spălându-le,
De pietre bătându-le;
Iar sub salcie-un căpitan,
Şoimul ager de Vulcan,
Stând la umbră şi dormind
De-a lui viaţă ne-ngrijind,
Că de pază mi-l păzeşte
Şi la capu-i străjuieşte
Pandelaş, un grec voinic
Cu pistoale sub ilic,
Slugă veche şi iubită
De stăpânu-i dăruită.
Suliman s-apropia
Şi din gură-aşa grăia:
"Bre Pandele! de vrei bani
Să nu-i poţi mânca doi ani,
Dă-ne pe Vulcan legat,
Că-i peşcheş de împărat."
Grecul lacom răspundea:
"Daţi-mi banii ş-om vedea."
Suliman se bucura,
Bani-n poală-i număra,
Zece pungi de irmilici,
Opt de rubiele mici
Şi vro trei de venetici.
Iar Pandele ce făcea?
La stăpânu-i se ducea
Şi cu brâu-i de mătase,
Brâu cu ţesătura deasă
Îi lega braţele-n cruci
Şi-l dăruia rob la turci.
II
Lângă malul ridicat
Sta Vulcanul răsturnat
Ca stejarul cel frunzos
În pădure-aruncat jos.
Împrejuru-i adunaţi
Şedeau turcii înarmaţi
Şi pe rând se întreba
Ca ce moarte i-ar afla?
Unii ziceau să-l omoare
Cu laţ de spânzurătoare,
Alţii să-l cufunde-n apă,
Alţii să-l înfigă-n ţeapă,
Alţii să-l taie pe loc,
Alţii să-l arunce-n foc.
Iar Pandele-i asculta
Şi la rându-i cuvânta:
"La cea moară părăsită,
De stăpânul meu clădită,
Este-o piatră de râşnit
Care încă n-a slujit,
Şi e bună de-aninat
De un gât de vinovat
Şi-n Siret de cufundat."
Turcii toţi evet ziceau.
Pe Vulcan iute-l duceau
Şi de piatră mi-l legau
Şi-n Siret îl aruncau.
Apele se deschideau
Şi pe loc se închideau
Cum se-nchide pe-un mormânt
Gura negrului pământ.
Apoi turcii purcedeau,
La Galaţi ei se duceau,
Lăsând îndărătul lor
Pe luciul apelor
Vălurele uşurele
Şi vârtejuri în cercurele.
Iar Vulcan se cufunda
Până ce de fund el da.
Când în fund el ce făcea?
Brâul cu dinţii-l rodea.
Mână dreaptă-şi desfăcea,
Din picioare s-opintea
La lumină de ieşea.
Apoi greu el înota
Şi din gură cuvânta:
"Sărăcuţ, amar de mine!
Căci un ajutor nu-mi vine
Să mă scoată de la greu,
Să-mi lungească veacul meu!"
Iată, mări, că deodată,
Îi răspunde-un glas de fată:
"Voinicele, ţine bine,
Că eu vin, alerg la tine."
Copiliţa sprintenică
Sărea într-o luntricică
Şi cu mâinile vâslea,
Pe Vulcan de mi-l scăpa,
Iar Vulcan o săruta
Şi cu drag îi cuvânta:
"Fire-ai, dragă, fericită!
Că tu eşti a mea ursită,
Ca lumina de iubită.
Mergi acum la tine-acasă
Şi-ţi ia haine de mireasă
Şi m-aşteaptă bucuroasă.
Că eu dacă-oi izbândi
Cu tine m-oi logodi,
Ş-om face casa-mpreună,
Să trăim viaţă bună."
III
El la târg se îndrepta,
Mamei lui se arăta,
Iar bătrâna lăcrima
Şi cu jale cuvânta:
"Alei! dragă, de eşti viu,
Spune mamei ca s-o ştiu,
Iar de nu, să te bocesc
Trupul să ţi-l pânzuiesc,
Podurile să-ţi gătesc.
"Nu sunt mort, nu mă boci,
Nici în pânze nu mă-nveli,
Ci în stremţe mă-nveleşte
De mă schimbă caliceşte."
Făcea mă-sa cum zicea,
În calic îl prefăcea.
El pe uliţe apuca,
Crâşmele de le cerca,
Cerca una, cerca două,
Până împlinea câte nouă...
Când a fost l-a nouălea,
El înăuntru năvălea,
Că-nlăuntru el văzuse
Pe Pandeli ce-l vânduse.
Vânzătorul sta culcat
Tocmai-n fund pe un macat,
Lăudându-şi faptele
Şi bându-şi păcatele.
"Noroc bun şi veselie
Celor ce-s în avuţie,
Să-mi faceţi parte şi mie!
Căpitane Pandelaş,
Tu, ce eşti un bogătaş!
Dă-mi o frântă de leţcaie
Că foamea cumplit mă taie
Şi până la pământ mă-ndoaie."
"Măi străine, măi sărace!
De ţi-e foame, n-am ce-ţi face
Că mă ţin greu înşelat
De toţi banii ce i-am dat
Pe ist paloş oţelit,
Cu mănunchiul poleit."
"Dă-l încoace, fătul meu,
Ca să-l cercetez şi eu,
Şi să-ţi spun adevărat
Dac-ai fost tu înşelat."
Grecul beat paloşu-i da,
Iar Vulcan cum îl lua,
Ochii-n sânge-şi încrunta
Ş-apoi aspru cuvânta:
"Alelei! fecior de lele!
Vânzător zilelor mele!
Nu te ţinea înşelat
De câţi bani pe el ai dat,
Dar te ţine înşelat
Într-a cui mână l-ai dat
Alei! fiară veninoasă!
Liftă rea, necredincioasă!
Ce rău, spune, ţi-am făcut,
Turcilor de m-ai vândut?
Ori la mine n-ai avut
De mâncat şi de băut?
Haine bune de-mbrăcat?
Cal frumos de-ncălecat?
Ai vroit tu să mor eu,
Dar n-a vroit Dumnezeu,
Că de moarte m-a scăpat,
Să te curăţ de păcat!"
Cum zicea se şi izbea,
Capul grecului tăia,
Apoi trupu-i târâia
Fără popă, nici prohod
Până la capra unui pod,
Şi podeaua ridica
Şi sub pod îl arunca.
Apoi iar se întorcea,
Iar pe uliţe purcedea
Şi din turci el căsăpea
Câţi pe mână-i încăpea.
Apoi iute alerga
Şi voios se cununa
Cu cea fată moldoveană,
Floricică dunăreană,
Care-n haine de mireasă
L-aştepta de mult acasă.
Spusu-v-am cântec bătrân
Şi mai am vro două-n sân.
De-ţi avea suflete bune,
Şi pe-acele vi le-oi spune.

Printeaza poezia

Tagged , , , ,