Autor: George Cosbuc
Las ochii, mamă, las să plîngă!Tu leagăn tot cu mîna stîngă
Mi-ai dat să sug, de-aceea sunt nătîngă!
Dar n-am pus doară jurămînt
Să merg neplînsă în mormînt!
Nu plîng că mi-e de Leana teamă;
De ciudă plîng eu numai, mamă.
Cuvintele ei nu le ieu în seamă,
Dar mi-e ruşine şi mi-e greu
Că scoală satu-n capul meu.
Ea duce sfat din casă-n casă
Că n-am broboade de mătasă,
N-am şorţ cu flori - şi dacă n-am, ce-i pasă?
N-am mers să-i cer, aveam-n-aveam,
Şi n-o să-mi meargă neam de neam
Stă-n drum de vorbă cu vecine
Şi bate-n pumni: -"Să mor îmi vine,
Auzi tu! să se prindă ea cu mine!
Ştii ieri la moară ce spunea?
Că-s proastă foc şi gură-rea!
Şi-auzi! Îi umblă-n cap, tu, soră,
S-ajungă ea Lucsandrei noră!
O, meargă-i numele! N-o vezi la horă?
Ce şorţ! Nu-ţi vine nici să crezi;
Fă cruce, fă, să nu-l visezi.
Nu l-aş purta nici la porunca!
Ce poartă ea, alt om aruncă,
C-un rînd de haine-o văd mergînd la muncă,
La joc şi hori acelaşi rînd,
Îl poartă-ntr-una, şi de cînd!
Lucsandra-i doară preuteasă,
Ea-şi cată noră mai aleasă,
S-o ducă-n bunuri şi-n duium acasă.
Ea n-a ajuns, oricum şi cum,
Să-şi strîngă nora de pe drum.
Să-şi ieie nora pe-o satană?
Că e săracă şi golană;
De ce nu vine ca să-i dau pomană?
Nu-i casa lor în care stau
Şi-n casă nici cenuşă n-au!"
Auzi tu, mamă, cîte-mi spune?
Şi-aleargă-n sat să mai adune
Şi cîte porecliri pe-ascuns î-mi pune.
De-aş sta să-i dau şi eu răspuns,
La cîte legi am fi ajuns!
Ea-mi sare-n drum, că doară-doară
M-apuc să-i spui o vorbă-n poartă;
Şi dacă tac, îi vin călduri să moară.
Să vezi tu, mamă-njurături!
Că ea cu mă-sa-s zece guri.
Cu gura, mă-sa bate-o gloată,
Şi-i de otravă Leana toată -
Mi-ar pune capul sub picior, să poată.
Dar lor pe plac eu n-am să mor,
Că n-am ajuns la mila lor.
De foame nu dau popii ortul!
Eu iarna singură-mi ţes tortul
Şi umblu şi eu cum socot că-i portul.
De n-am mătăsuri, am ce pot,
Nici bun prea-prea, nici rău de tot.
Mă prind cu ea? Cel sfînt s-o bată!
Dar cum mă prind? Ea e bogată,
Ce haine mi-am făcut ca ea vreodată?
La joc mă poţi oricînd vedea
Cu fetele de sama mea!
Ori am vorbit cu dînsa glume?
O fac de rîs şi-i scot eu nume?
Ori ies, gătită-n ciuda ei, în lume?
Îi ştiu eu focul - ochii mei!
Lisandru e, că alta ce-i ?
Dar ce? Îl ţiu legat de mine?
Îl trag de mînecă? Ba bine!
El vine-aşa, de dragul lui, cînd vine.
Eu nu pot uşa să i-o-ncui,
De stă prea mult, eu cum să-i spui?
Sunt eu la urmă vinovată
Că Leana umblă ca turbată
Să-l vadă-n casa lor intrînd o dată?
Şi dacă lui nu-i dă prin gînd,
Ea blestemă de nu-şi dă rînd!
Dar poate dă ea bobi cu sata!
O fierbe ciuda pe urîta
Că-s mai frumoasă decît ea, şi-atîta!
Să aibă Leana-n frunte stea,
Nu-i partea ei ce-i partea mea.
Că boii-s buni, bine-i bogată;
Dar dacă pui flăcăi odată
S-aleagă dînşii cum socot o fată,
Bogata-şi pupă boii-n bot,
Îmbătrînind cu boi cu tot!
(Balade şi idile 1893)
Printeaza poezia