poezii diverse – Rada

poezii

Autor: George Cosbuc

Are Dochia mult cît are,
Nu e mult o fată mare?
Că-ntre domni, dar orişiunde,
Dacă-ţi ştie ea răspunde
Grai ales şi lin ca apa,
Apoi las că Rada ştie
Şi-n ce fel să poarte sapa.
A fost şi ea-n şcoli o toamnă,
Dar găseşti că ea vreo doamnă?
Cu cosiţă gălbioară,
Ea e naltă şi uşoară
S-o vezi numai şi să tremuri!
Şi de-abea pe la Sîn-Petru
Umple optsprăzece vremuri.
Sunt şi-n sat destule fete,
Cari de n-au cu ce să-mbete
Ochii omului, au pieptul ele
Alb de taleri şi mărgele.
Rada, cînd o vezi, te fură
Cu necontenitul zîmbet
Şi cu-a vorbelor căldură.
Harnică, din zorii zilei
Nu stau mînile copilei
Fără lucru, tot să prindă,
Casa lor toată-i oglindă.
La izvor vezi pe Rodica
Pînă-n zori, cînd pe sub streşini
Încă doarme rîndunica.
Pe izlaz nu-i multă hrană,
Dar vezi albă ce-i Joiana!
Şi-n amurg copila-n tindă
Foc în vatră vrea s-aprindă,
Dar mu-mu, Joiana muge
Rada, fă, s-alergi degrabă,
Că-n şopron viţelul suge
-"Doar e tare! Haid mai iute!"
Şi din drum, ca să-i ajute,
Vin flăcăii totdeauna.
Nu-i înjugi aşa cu bună
Pe viţel, şi Rada-i slabă,
Ştiu flăcăii! Şi-şi fac seara
Pe-aici vecinic ceva treabă
Vaca-i tot ce-au ei, la biata!
Toarce-n sat cu ziua fata,
Dar e veselă din fire;
De noroc şi-ndestulire
Inima-i în veci e plină:
Cînd e fericită, spune-mi,
Mai mult ce-are o regină?
Rada-i nălucire vie,
Cînd aleargă pe cîmpie
Şi-i bat vînturi în cosiţă,
Ori cînd seara stă-n portiţă,
Şi-o întrebi: -"Ce-aştepţi, iubită?"
Şi pe dup-un stîlp s-ascunde,
Galbenă de zăpăcită.
Dar la holdă! Arde soare,
Fetele secerătoare
Rîd şi cîntă, snopi fac grîul,
Murmură-ntre salcii rîul;
Fug la rîu vreo patru fete,
E şi Rada? Fug flăcăii
Şi ei, toţi, şi nu le-e sete.
Şi-n genunchi atunci pe ţărmuri
Ea din pumni cît două sfărmuri
Bea, iar Nicu: -"Dă-mi şi mie!"
-"Taci! şi bea din pălărie!"
Cere el, cer mulţi să-i deie
Rada rîde, le dă apă,
Toţi din pumnii ei să beie.
-"Zece stropi nu pot să-ncapă:
Prea e mic pahar de apă!"
Şi-atunci ea, cînd el glumeşte,
Joacă pumnii şi-l stropeşte
Pe obraz, dar drăgălaşa
Tot ea-l zvîntă,-n loc de carpa,
Mîneca de la cămaşă.
Şi cum ştie ea s-aleagă
Ce-i frumos! Atît de dragă
O da portul îmbrăcîndu-l!
Cînd o vezi, te-mbată gîndul
Că, iubind-o trei dumineci,
S-ar mira de tine altarul
Că păcat ai să cumineci!
Iat-o veselă şi-aprinsă;
Joacă hora! Cum e-ncinsă,
Cum îşi poartă-a ei făptură,
Toată-i ca-n zugrăvitură
Mamele, privind-o-n horă,
Să cotesc: "Olio, tu , leică,
Ce mai drac frumos de noră!"
De-o-ntîlnesc în drum bătrînii,
Ei fac pod cu palma mînii
Peste ochii slabi, s-o vadă:
-"Draga moşului, tu, Radă!"
Şi uimiţi de fata Dochii
O desmiardă şi cînd pleacă,
Umezi au de lacrămi ochii.
Dar de-i Rada cît de blîndă,
Ea de mic-a fost osîndă
Pentru sat. Şi nu-i mirare,
Ei flăcăi, ea fată mare:
Pentr-un rîs al ei se ceartă,
Şi din joc să prind feciorii
La trînteli, cît doamne iartă!
Da! Şi Rada-i mare hoaţă,
Poate satul tot să-l scoaţă
Din sărit, ea ştie bine!
Dar se teme de-oarecine.
Mă-sa e? Ferească domnul!
Alt temut: ca să nu-şi piardă
Pe acel ce-i pierde somnul.
-"Unde mergi?" -"Mă duc la moară!"
-"Viu şi eu!" Şi din uscioară
Vladu iese-n cap de stradă.
-"Nu m-ajungi!" -"Te-ajung eu, Radă!"
Dar fugind i să desprinde
Şorţul alb din brîu, iar Vladu
Nu-i dă şorţul, ci i-l vinde.
-"Ieri mi te-am făcut scăpată;
Azi nu-mi scapi nesărutată!"
-"Cum nu scapi din mînă fumul
Nu-mi eşti drag, de ce-mi ţii drumul?"
Ea nu-şi crede-a ei cuvinte;
De le-ar crede Vladu însă,
Rada şi-ar ieşi din minte.
Şi cum vrea să nu vrea fată,
Dragul ia, dragul dă plată,
Un sărut păcat să fie?
Numai popa să nu-l ştie,
Că te sperie cu iadul
M-ar putea speria pe mine
Popii toţi, de-as fi eu Vladul!
(Balade şi idile 1889)

Printeaza poezia

Tagged , , , ,

poezii diverse – Rada

poezii

Autor: George Cosbuc

Are Dochia mult cît are,
Nu e mult o fată mare?
Că-ntre domni, dar orişiunde,
Dacă-ţi ştie ea răspunde
Grai ales şi lin ca apa,
Apoi las că Rada ştie
Şi-n ce fel să poarte sapa.
A fost şi ea-n şcoli o toamnă,
Dar găseşti că ea vreo doamnă?
Cu cosiţă gălbioară,
Ea e naltă şi uşoară
S-o vezi numai şi să tremuri!
Şi de-abea pe la Sîn-Petru
Umple optsprăzece vremuri.
Sunt şi-n sat destule fete,
Cari de n-au cu ce să-mbete
Ochii omului, au pieptul ele
Alb de taleri şi mărgele.
Rada, cînd o vezi, te fură
Cu necontenitul zîmbet
Şi cu-a vorbelor căldură.
Harnică, din zorii zilei
Nu stau mînile copilei
Fără lucru, tot să prindă,
Casa lor toată-i oglindă.
La izvor vezi pe Rodica
Pînă-n zori, cînd pe sub streşini
Încă doarme rîndunica.
Pe izlaz nu-i multă hrană,
Dar vezi albă ce-i Joiana!
Şi-n amurg copila-n tindă
Foc în vatră vrea s-aprindă,
Dar mu-mu, Joiana muge
Rada, fă, s-alergi degrabă,
Că-n şopron viţelul suge
-"Doar e tare! Haid mai iute!"
Şi din drum, ca să-i ajute,
Vin flăcăii totdeauna.
Nu-i înjugi aşa cu bună
Pe viţel, şi Rada-i slabă,
Ştiu flăcăii! Şi-şi fac seara
Pe-aici vecinic ceva treabă
Vaca-i tot ce-au ei, la biata!
Toarce-n sat cu ziua fata,
Dar e veselă din fire;
De noroc şi-ndestulire
Inima-i în veci e plină:
Cînd e fericită, spune-mi,
Mai mult ce-are o regină?
Rada-i nălucire vie,
Cînd aleargă pe cîmpie
Şi-i bat vînturi în cosiţă,
Ori cînd seara stă-n portiţă,
Şi-o întrebi: -"Ce-aştepţi, iubită?"
Şi pe dup-un stîlp s-ascunde,
Galbenă de zăpăcită.
Dar la holdă! Arde soare,
Fetele secerătoare
Rîd şi cîntă, snopi fac grîul,
Murmură-ntre salcii rîul;
Fug la rîu vreo patru fete,
E şi Rada? Fug flăcăii
Şi ei, toţi, şi nu le-e sete.
Şi-n genunchi atunci pe ţărmuri
Ea din pumni cît două sfărmuri
Bea, iar Nicu: -"Dă-mi şi mie!"
-"Taci! şi bea din pălărie!"
Cere el, cer mulţi să-i deie
Rada rîde, le dă apă,
Toţi din pumnii ei să beie.
-"Zece stropi nu pot să-ncapă:
Prea e mic pahar de apă!"
Şi-atunci ea, cînd el glumeşte,
Joacă pumnii şi-l stropeşte
Pe obraz, dar drăgălaşa
Tot ea-l zvîntă,-n loc de carpa,
Mîneca de la cămaşă.
Şi cum ştie ea s-aleagă
Ce-i frumos! Atît de dragă
O da portul îmbrăcîndu-l!
Cînd o vezi, te-mbată gîndul
Că, iubind-o trei dumineci,
S-ar mira de tine altarul
Că păcat ai să cumineci!
Iat-o veselă şi-aprinsă;
Joacă hora! Cum e-ncinsă,
Cum îşi poartă-a ei făptură,
Toată-i ca-n zugrăvitură
Mamele, privind-o-n horă,
Să cotesc: "Olio, tu , leică,
Ce mai drac frumos de noră!"
De-o-ntîlnesc în drum bătrînii,
Ei fac pod cu palma mînii
Peste ochii slabi, s-o vadă:
-"Draga moşului, tu, Radă!"
Şi uimiţi de fata Dochii
O desmiardă şi cînd pleacă,
Umezi au de lacrămi ochii.
Dar de-i Rada cît de blîndă,
Ea de mic-a fost osîndă
Pentru sat. Şi nu-i mirare,
Ei flăcăi, ea fată mare:
Pentr-un rîs al ei se ceartă,
Şi din joc să prind feciorii
La trînteli, cît doamne iartă!
Da! Şi Rada-i mare hoaţă,
Poate satul tot să-l scoaţă
Din sărit, ea ştie bine!
Dar se teme de-oarecine.
Mă-sa e? Ferească domnul!
Alt temut: ca să nu-şi piardă
Pe acel ce-i pierde somnul.
-"Unde mergi?" -"Mă duc la moară!"
-"Viu şi eu!" Şi din uscioară
Vladu iese-n cap de stradă.
-"Nu m-ajungi!" -"Te-ajung eu, Radă!"
Dar fugind i să desprinde
Şorţul alb din brîu, iar Vladu
Nu-i dă şorţul, ci i-l vinde.
-"Ieri mi te-am făcut scăpată;
Azi nu-mi scapi nesărutată!"
-"Cum nu scapi din mînă fumul
Nu-mi eşti drag, de ce-mi ţii drumul?"
Ea nu-şi crede-a ei cuvinte;
De le-ar crede Vladu însă,
Rada şi-ar ieşi din minte.
Şi cum vrea să nu vrea fată,
Dragul ia, dragul dă plată,
Un sărut păcat să fie?
Numai popa să nu-l ştie,
Că te sperie cu iadul
M-ar putea speria pe mine
Popii toţi, de-as fi eu Vladul!
(Balade şi idile 1889)

Printeaza poezia

Tagged , , , ,

poezii diverse – Rada

poezii

Autor: George Cosbuc

Are Dochia mult cît are,
Nu e mult o fată mare?
Că-ntre domni, dar orişiunde,
Dacă-ţi ştie ea răspunde
Grai ales şi lin ca apa,
Apoi las că Rada ştie
Şi-n ce fel să poarte sapa.
A fost şi ea-n şcoli o toamnă,
Dar găseşti că ea vreo doamnă?
Cu cosiţă gălbioară,
Ea e naltă şi uşoară
S-o vezi numai şi să tremuri!
Şi de-abea pe la Sîn-Petru
Umple optsprăzece vremuri.
Sunt şi-n sat destule fete,
Cari de n-au cu ce să-mbete
Ochii omului, au pieptul ele
Alb de taleri şi mărgele.
Rada, cînd o vezi, te fură
Cu necontenitul zîmbet
Şi cu-a vorbelor căldură.
Harnică, din zorii zilei
Nu stau mînile copilei
Fără lucru, tot să prindă,
Casa lor toată-i oglindă.
La izvor vezi pe Rodica
Pînă-n zori, cînd pe sub streşini
Încă doarme rîndunica.
Pe izlaz nu-i multă hrană,
Dar vezi albă ce-i Joiana!
Şi-n amurg copila-n tindă
Foc în vatră vrea s-aprindă,
Dar mu-mu, Joiana muge
Rada, fă, s-alergi degrabă,
Că-n şopron viţelul suge
-"Doar e tare! Haid mai iute!"
Şi din drum, ca să-i ajute,
Vin flăcăii totdeauna.
Nu-i înjugi aşa cu bună
Pe viţel, şi Rada-i slabă,
Ştiu flăcăii! Şi-şi fac seara
Pe-aici vecinic ceva treabă
Vaca-i tot ce-au ei, la biata!
Toarce-n sat cu ziua fata,
Dar e veselă din fire;
De noroc şi-ndestulire
Inima-i în veci e plină:
Cînd e fericită, spune-mi,
Mai mult ce-are o regină?
Rada-i nălucire vie,
Cînd aleargă pe cîmpie
Şi-i bat vînturi în cosiţă,
Ori cînd seara stă-n portiţă,
Şi-o întrebi: -"Ce-aştepţi, iubită?"
Şi pe dup-un stîlp s-ascunde,
Galbenă de zăpăcită.
Dar la holdă! Arde soare,
Fetele secerătoare
Rîd şi cîntă, snopi fac grîul,
Murmură-ntre salcii rîul;
Fug la rîu vreo patru fete,
E şi Rada? Fug flăcăii
Şi ei, toţi, şi nu le-e sete.
Şi-n genunchi atunci pe ţărmuri
Ea din pumni cît două sfărmuri
Bea, iar Nicu: -"Dă-mi şi mie!"
-"Taci! şi bea din pălărie!"
Cere el, cer mulţi să-i deie
Rada rîde, le dă apă,
Toţi din pumnii ei să beie.
-"Zece stropi nu pot să-ncapă:
Prea e mic pahar de apă!"
Şi-atunci ea, cînd el glumeşte,
Joacă pumnii şi-l stropeşte
Pe obraz, dar drăgălaşa
Tot ea-l zvîntă,-n loc de carpa,
Mîneca de la cămaşă.
Şi cum ştie ea s-aleagă
Ce-i frumos! Atît de dragă
O da portul îmbrăcîndu-l!
Cînd o vezi, te-mbată gîndul
Că, iubind-o trei dumineci,
S-ar mira de tine altarul
Că păcat ai să cumineci!
Iat-o veselă şi-aprinsă;
Joacă hora! Cum e-ncinsă,
Cum îşi poartă-a ei făptură,
Toată-i ca-n zugrăvitură
Mamele, privind-o-n horă,
Să cotesc: "Olio, tu , leică,
Ce mai drac frumos de noră!"
De-o-ntîlnesc în drum bătrînii,
Ei fac pod cu palma mînii
Peste ochii slabi, s-o vadă:
-"Draga moşului, tu, Radă!"
Şi uimiţi de fata Dochii
O desmiardă şi cînd pleacă,
Umezi au de lacrămi ochii.
Dar de-i Rada cît de blîndă,
Ea de mic-a fost osîndă
Pentru sat. Şi nu-i mirare,
Ei flăcăi, ea fată mare:
Pentr-un rîs al ei se ceartă,
Şi din joc să prind feciorii
La trînteli, cît doamne iartă!
Da! Şi Rada-i mare hoaţă,
Poate satul tot să-l scoaţă
Din sărit, ea ştie bine!
Dar se teme de-oarecine.
Mă-sa e? Ferească domnul!
Alt temut: ca să nu-şi piardă
Pe acel ce-i pierde somnul.
-"Unde mergi?" -"Mă duc la moară!"
-"Viu şi eu!" Şi din uscioară
Vladu iese-n cap de stradă.
-"Nu m-ajungi!" -"Te-ajung eu, Radă!"
Dar fugind i să desprinde
Şorţul alb din brîu, iar Vladu
Nu-i dă şorţul, ci i-l vinde.
-"Ieri mi te-am făcut scăpată;
Azi nu-mi scapi nesărutată!"
-"Cum nu scapi din mînă fumul
Nu-mi eşti drag, de ce-mi ţii drumul?"
Ea nu-şi crede-a ei cuvinte;
De le-ar crede Vladu însă,
Rada şi-ar ieşi din minte.
Şi cum vrea să nu vrea fată,
Dragul ia, dragul dă plată,
Un sărut păcat să fie?
Numai popa să nu-l ştie,
Că te sperie cu iadul
M-ar putea speria pe mine
Popii toţi, de-as fi eu Vladul!
(Balade şi idile 1889)

Printeaza poezia

Tagged , , , ,